Actualitatea consulatului

COMUNICAT DE PRESĂ

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Drapelului României

Ministerul Afacerilor Externe se alătură, şi în aces an, instituțiilor statului român care marchează, la 26 iunie, Ziua Drapelului Național. Această aniversare oferă tuturor românilor posibilitatea de a-şi manifesta atașamentul față de unul dintre simbolurile identității și unității naționale. Drapelul reprezintă nu numai unul dintre semnele convențional distinctive ale unui stat, ci și un element simbolic fundamental care stimulează și adună în jurul său energiile pozitive ale națiunii, puse în slujba idealurilor acesteia.

Atestat istoric în 1834, când conștiința națională în Principatele Române solicita tot mai insistent unitatea și libertatea țării, domnitorul Țării Românești Alexandru Ghica Vodă a obținut de la otomani permisiunea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii". Oficializarea sa a avut loc în mai multe etape, începând cu desemnarea unui drapel în două culori, (galben și roșu), destinat corăbiilor, și a unui drapel în trei culori (roșu, galben și albastru, având la mijloc, drept emblemă, un vultur) atribuit armatei. A continuat cu adoptarea Tricolorului ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei Revoluției de la 1848, 14/26 iunie, prin promulgarea Decretului Numărul 1 de instituire a drapelului național, cu înălțarea „flamurii celei mari tricolore a națiunii române” în timpul Adunării de la Blaj din 3/15 mai, cu impunerea ca drapel național a steagului cu cele trei culori dispuse pe orizontală în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, și urmând ca forma de astăzi, cu benzile dispuse pe verticală, să fie consfințită după venirea la putere a lui Carol I, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene la vremea aceea.

Informații suplimentare:

26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, marcând ziua de 26 (14) iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul - roșu, galben și albastru - să reprezinte steagul național al tuturor românilor.

Conform legii, această zi este marcată de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

În prim plan

GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN DIN STRĂINĂTATE ALEGERILE PENTRU PREȘEDINTELE ROMÂNIEI DIN ANUL 2019

11.10.2019

GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN DIN STRĂINĂTATE ALEGERILE PENTRU PREȘEDINTELE ROMÂNIEI DIN ANUL 2019 …

COMUNICAT DE PRESĂ

20.09.2019

MAE contribuie la informarea cetățenilor români din străinătate cu privire la alegerile prezidențiale 2019 Din momentul intrării în vigoare a Legii…

A N U N Ț

26.07.2019

In data de 23 iulie 2019 Președintele României a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative în materie…

COMUNICAT DE PRESĂ

15.07.2019

Sezonul România-Franța s-a încheiat spectaculos de Ziua Națională a Franței Sezonul România-Franța 2019, cel mai amplu proiect de diplomație publică…
  • Pentru a veni în sprijinul numărului tot mai mare de cetăţeni români aflaţi în străinătate şi pentru a spori claritatea şi accesibilitatea informaţiilor de interes pentru aceştia, vă oferim informaţii cu privire la serviciile consulare oferite cetăţenilor români, cu următoarele date: - cale de acces (hyperlink) la pagina web „Ghişeul Consular Online” (www.econsulat.ro), care oferă cetăţenilor români informaţii cu privire la categoriile de servicii consulare de care pot beneficia şi posibilitatea de a depune on-line cererile de servicii necesare; - cale de acces (hyperlink) la pagina web „Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate” (www.informatiiconsulare.ro), care pune la dispoziția cetățenilor români informații de natură consulară pentru toată gama de servicii oferite de misiunile diplomatice/ oficiile consulare ale României din zona de rezidență).